Restaurari Rame Antice: aurire

Se afișează postările cu eticheta aurire. Afișați toate postările

joi, 7 iunie 2012

ASA VA PLACE ISTORIA ...RAMELOR? ( I )

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
* Retineti ca exista TREI BLOGURI si UN WEB SITE "ROSCA'S"

* 1) Rame Roscas (general)

* 2) Firme publicitare Roscas (specializat)

*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)
*    4) ROSCAS (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)
*
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *


Timp de sute de ani, pana la revolutia industriala, confectionarea ramelor pentru tablouri a fost o indarjita si indelungata elaborare executata in echipe de indivizi policalificati care nu de putine ori se intampla sa fi fost ei insisi arhitecti, ingineri, ebenisti sau pictori. Pana azi se mai intalnesc cazuri de pictori care si-au inventat si si-au produs propriile lor rame, dar specia aceasta de artisti era mult mai abundenta in urma cu o suta de ani.

Inainte ca rama sa fi devenit o simpla incropire de patru baghete prefabricate si prefinisate, taiate exact, atat la lungime cat si la 45 de grade, ramele erau construite de maestri rameuri pornind de la zero, adica de la cheresteaua uscata care lua in mainile lor forma si dimensiunile cerute de fiecare lucrare in parte. Rama era incheiata mai intai in lemn si abia apoi sculptata in asa fel incat colturile si mijlocasii ei sa cada unde trebuie. Din aceasta faza rama era acoperita prin pensulare cu multiple straturi de gesso (sotile si grosso, dupa caz). Acest gesso (care era de fapt un grund alb format din praf de creta si clei de oase) inneca in final detaliile ramei sculptate in lemn si de aceea, odata intarit si uscat acest strat, se proceda la resculpatarea ramei, de data asta in gesso, procedeu numit repasser in franceza sau recut in engleeza.

Fotografa de mai jos detaliaza cele spuse pe exemplul unui colt de rama Ludovic al 13-lea

Dupa slefuirea suprafetelor ei, rama ajungea sa fie gata pentru aurire. In acest scop ea era mai inatai acoperita cu cateva straturi de bolus in diverse culori (cel mai adesea galben, rosu si negru). Acest bolus avea rolul de a conferi adancime si valoare cromatica foitei de aur. La randul sau, aurul se aplica prin doua metode descrise de vechii iconari romani ca fiind metoda auririi cu poliment si cea a auririi cu rachiu. In urma primei metode, folosita in locurile unde aurirea urma sa ramana expusa capriciilor vremii, adica pe peretii exteriori si pe turlele bisericilor si manastirilor, de exemplu, se obtinea o suprafata mata, densa si opaca, foarte rezistenta in timp. Prin metoda auririi cu rachiu rezulta o suprafata aurita mai fragila si diafana care putea fi lustruita (sclivisita) sau roasa, prin frecare cu materiale de diverse asperitati, astfel incat sa redea prin transparenta culoarea bolusului de dedesupt precum si marcile specifice acestui tip de aurire. Acest al doilea gen de aurire era folosit pe obiecte care urmau sa fie pastrate la interior, ferite de umezeala si de contactul cu lichidele. Ramele, ca obiecte de interior, sunt aurite in aceasta din urma maniera. Asta bineinteles atunci cand nu sunt aurite cu Schlagmetal (aurul targovetilor si ciubucarilor) sau cu vopsea de bronz (aurul proletarilor).

Evident ca o rama astfel conceputa si construita nu putea fi decat un obiect unic, cu totul special si de mare valoare, legat strict si definitiv de o anumita lucrare foarte pretioasa si aceasta. Dar, vedeti dumneavoastra, de acest tip de rame nu se puteau lipi majoritatea doritorilor (consumatorilor) si asta inseamna afaceri marunte si stagnante, caci puterea sta in numar (numarul celor carora le vinzi si in frecventa cu care o faci). Cand acum mai bine de un secol rameurii au inteles ca au mai mult de castigat vanzand ieftin celor mai numerosi dintre clienti, drumul spre industrializarea, standardizarea si ieftinirea (bagatelizarea) acestei arte a fost deschis. Au aparut fabricantii de baghete prefabricate si prefinisate, pe de-o parte, si rameurii zilelor noastre, cei care croiesc rame in doi timpi si trei miscari pornind tocmai de la aceste baghete prefabricate, produse industrial in cantitati uriase si la preturi de nimic. Industrializarea si preturile mici au pervertit pana la urma si gusturile consumatorilor fortati sa-si abandoneze pretentiile de calitate si exclusivitate si chiar si pe acelea estetice, daca masinile nu le puteau satisface pretentiile la preturile pe care se bucurau ei sa le plateasca.

In cele ce urmeaza va voi conduce prin timp spre vremea cand traditia si arta ramelor a cotit-o pe nesimtite spre zona comerciala si industriala in care respira si se dezvolta si astazi. Acea epoca poarta un nume: neoclasicismul secolului XIX. Ca in orice revolutie, germenii industrializarii artei ramelor au aparut mai devreme, odata cu aparitia primei mase termoplastice de modelare inventata de om, compozitia aceea din care sunt "turnate" toate ornamentele ramelor populare incepand de la sfarsitul secolului XVIII si pana in prezent. Acea compozitie a facut posibila eliminarea sculpturii si inlocuirea ei cu impresiuni matritate de mare detaliu si exactitate, identice de la o presare la alta. Drumul ramelor incarcate cu ornamente liniare, repetitive era de acuma deschis. Mai lipseau verigile producerii industriale a suportilor din lemn profilat pentru preluarea acestor ornamente turnate precum si cea a inventarii unei foite care sa inlocuiasca multumitor aurul la preturi de zeci de ori mai competitive. In plina revolutie industriala, nu era decat o chestiune de timp si de profituri pana cand toate componentele noii masinarii urmau sa fie produse, puse impreuna si apoi in miscare iar lucrul asta s-a intamplat implacabil, undeva in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, adica atunci cand a si inceput epoca moderna a istoriei ramelor (comerciale) asa cum le cunoastem noi astazi. In nise din ce in ce mai rare si mai obscure arta ramelor de valoare a continuat sa reziste prin diverse manufacturi constant impinse spre periferia "pietei", departe de ochii si intelegerea publicului, inspre o extinctie indelung anticipata si mereu amanata.

Secolul XIX si dominatia ramelor neoclasice

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea istoria ramelor a cunoscut un curent artistic deosebit de prolific numit neoclasicism, curent care ne-a lasat numeroase exemple de rame de o sobrietate si noblete cautata, unul dintre cele mai aplaudate si frecvent intalnite exemple ale sale fiind tocmai ramele din familia celei de mai sus. Cu mici modificari de detaliu, genul acesta de rame, care au originat in Franta, pot fi inatalnite din Rusia pana in Australia, trecand prin Anglia si America de Nord. Caracteristica lor principala o constituie canelura (flutes, engl) executata de-a curmezisul laturilor, frunza de acant din colturi, lantul ornamental intre doua borduri situate la partea lor superioara si insertia (unii o numesc cam hazardat si passpartout) in felurite trepte intrerupte de zone netede acoperite cu nisip in unele cazuri, cu ornamente geometrice incizate si lustruite, in alte cazuri, atunci cand nu erau lasate netede si mate. Nu de putine ori se intalnesc insertiile multiple, prin aceasta urmarindu-se atat latirea ramei cat si adancirea tabloului in culcusul lui auriu. Merita mentionat faptul ca in epoca de care vorbim toate ramele din aceasta categorie erau inca aurite cu foita de aur de 22 sau 23K. Desi nu foarte vechi, aceste rame au devenit foarte rare si pretioase (cel putin in America de Nord) ca urmare a faptului ca in momente istorice aspre ele au fost persistent adunate si arse pentru a recupera aurul depus pe suprafata lor.

Profilul riguros si exact al acestei rame, cu muchii si suprafete impecabile, tipice epocii masiniste, se datoreaza procedeului de extrudare al gesso-ului pe sipca profilata, procedeu care, in forme evident modernizate, este folosit si astazi la producerea baghetelor (metrajelor) de rame in chip industrial. Uitati-va bine la aceste rame caci aveti inaintea ochilor nu doar un stil de rama aparte care a cunoscut un succes nemaiintalnit pana atunci, ci chiar dinozaurii metrajelor din zilele noastre, ramele acestea facand revolutie in epoca prin aceea ca erau produse si ornate industrial, sub forma unor baghete lungi de cativa metri, din care rameurul isi debita si incropea rama dupa nevoile clientilor sai. Toata ornamentatia acestor rame era realizata din masa termoplastica si deci minutia si delicatetea detaliilor ornamentelor erau ambele desavarsite, asa cum numai "plasticul" acelor vremuri ar fi ingaduit-o. Unica concesie (mai degraba incercare de a eschiva banalul si ieftinatatea) facuta calitatii de moda veche consta in faptul ca imbinarea sipcilor la colturi era mascata cu gesso si cu frunza de acant, respectiv cu un bloc decorativ cu aspect de panglica, in cazul in care rama avea un colan din frunze de laur (mai rar de stejar) la partea ei superioara, ornament facand diferenta intre doua genuri apartinand aceleiasi familii de rame.

Cel mai popular dintre aceste modele avea un panou concav cu un profil in forma de C, dar se cunosc destule versiuni ale acestei rame avand fata curbata elegant in forma de S. Canelurile perpendiculare specifice variaza de la cele abia schitate, prin incizii in gesso, la cele hotarat adancite, sculptate direct in lemnul ramei si apoi repassate. In variantele franceze si italiene canelurile sunt mai late, de cca 6-8 mm latime, in timp ce in variantele englezesti, americane si australiene canelurile respective tind sa fie mult mai inguste, de numai 2-5 mm. In toate cazurile fata canelata a ramei este lustruita in timp ce adanciturile raman mate si acumuleaza patina. Ca o subfamilie a acestor rame a aparut si varianta cu pete de nisip (precum petele girafei) pe panoul in forma de S sau C al ramelor respective. Iata mai jos detaliile despre care tocmai am amintit, de data asta ilustrate sub forma unor arce (fragmente de rame rotunde).

Genul acesta de rame neoclasice se regasesc si in muzeele romanesti, in varianta lor franceza, fiind intalnite mai frecvent la Aman si Grigorescu. Dintr-un elan specific romanesc de asumare a unor merite imaginare, rama cu canelura este cunoscuta la noi drept rama Aman, la fel cum o rama Ludovic al XIV-lea usor simplificata este considerata a fi rama Eustatiu Stoenescu. Are si Grigorescu una sau chiar mai multe rame care-i poarta numele din aceeasi romaneasca pornire de cumsecadenie si generozitate in dauna francezilor.

---------------------------------------------------------------------------

ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor. www.roscas.ro

---------------------------------------------------------------------------

Reproducerea integrala sau partiala a textelor si imaginilor publicate de Cornel Rosca pe acest blog este strict interzisa fara aprobarea scrisa a autorului (adresa de contact: rameRoscas@aol.com). Va multumesc pentru intelegere.

joi, 1 martie 2012

Restaurarea unor rame Aman (partea a XI-a). Pregatirea suprafetei pentru aurire.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
* Retineti ca exista TREI BLOGURI si UN WEB SITE "ROSCA'S"

* 1) Rame Roscas (general)

* 2) Firme publicitare Roscas (specializat)

*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)
*    4) ROSCAS (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)
*
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

D. 2. Formele, volumele, proportiile, textura, culoarea, luminozitatea si patina, ingredientele secrete ale unui matching profesionist.

Ochiul omenesc, chiar si cel neantrenat, poate discerne cu usurinta intre o bucata de lemn aurit si o bucata de metal aurit. Ceea ce ne face sa discernem cu atata precizie lemnul aurit de metalul aurit este felul in care cele doua obiecte aurite reflecta lumina. Si ele reflecta lumina in mod distinct pentru ca sunt compuse din materiale cu structuri diferite, care se tradeaza vizual prin suprafete cu texturi diferite.

Densitatea crescuta a metalului aurit, lipsa lui de pori ne face sa-l citim ca fiind greu, si sa-i descriem suprafata ca fiind stralucitoare, reflectorizanta. Dimpotriva, porozitatea ridicata a lemnului ne face sa citim lemnul ca fiind mai usor si ca avand suprafata aurie (culoarea) si mata (textura). Daca mai distingem si desenul (relieful) fibrei lemnoase, atunci diferenta dintre textura lemnului si cea a metalului devine covarsitoare.

In paranteza fie zis, in vechime ramele aurite se doreau a fi fost percepute drept obiecte masive din aur. Regii sau papii, de exemplu, urmareau sa impresioneze solii straini prin bogatia si puterea lor opulent expusa pe peretii palatelor. Trucul care facea posibila, de la o anumita distanta, confuzia dintre o bucata de lemn aurit si una de aur masiv se cheama gesso. Stratul gros de gesso aurit si compactat (prin lustruire cu coltul de lup sau cu agatul) escamoteaza perfect textura tipica a lemnului.

Un matching profesionist incepe cu textura suprafetelor noi. Inainte de a aplica noua foita de aur, restauratorul profesionist va trebui sa se asigure ca a reprodus foarte bine materialul si textura din zonele originale adiacente, pentru ca altfel, din cauza reflectivitatii foitei de aur, toate inconsistentele suprafetei vor fi amplificate. Astfel, daca suprafata originala pe care trebuie sa o match este din lemn de stejar galbui, nivelat cu rindeaua, in zonele restaurate trebuie sa avem un lemn din aceeasi specie si de culoare identica sau foarte apropiata, nivelat tot din rindea. Un lemn de alta culoare, cu alt desen al fibrei si cu o alta textura decat cea data de rindea (in cazul de fata) va iesi in final suparator de mult in evidenta. Culoarea se mai poate drege. De pilda, lemnul poate fi colorat cu baituri sau decolorat cu soda, culoarea aurului poate fi replicata prin alegerea unui aur de aceeasi puritate si compozitie ca si originalul, iar o vopsea poate fi si ea reprodusa prin combinatii savante de culori. Textura insa tine de natura materialului in sine si de uneltele folosite la prelucrarea lui. Degeaba ai culoarea daca nu ai si textura. In final, intr-o restaurare buna este vorba despre volume, forme si proportii bune, despre culoare, textura, luminozitatea si patina similare cu ale suprafetelor originale. Noul si vechiul stau unul langa altul, in vazul publicului. Oricare din aceste componente, daca lipseste sau nu corespunde, va compromite matching-ul, dar si pe autorul acestuia.

Incapacitatea de a match bine si foarte bine este de cele mai multe ori rezultatul unei slabe intelegeri a proceselor tehnologice decat cel al penuriei materiale. Iata mai jos, fara multe cuvinte, schema slefuirii corecte a unei suprafete oarecare, din gesso, folosind in mod succesiv hartii abrazive de granulatii tot mai fine. Rezultatul slefuirii corecte in fiecare dintre faze ne lasa cu o textura specifica doar granulatiei abrazivului folosit in acea etapa (fig. a).

fig. a

Urmeaza o ilustratie reflectand ideea de textura diferita ca urmare a slefuirii corecte, respectiv incorecte a suprafetelor de gesso (fig. b).

fig. b

Structura fizica (granulatia) diferita a straturilor de gesso va conduce inevitabil la citiri diferentiale ale suprafetelor respectibe, asa cum se arata in fig. c.

fig. c

In final, atunci cand formele, volumele, proportiile si textura ariilor restaurate vor fi fost rezolvate cu succes, ar fi util sa va reaminti ca suprafetele metalice nu pot fi colorate durabil, fara ca asta sa le afecteze luminozitatea. Ori luminozitatea suprafetelor este unul din aspectele esentiale care trebuie stapanite in matching. Solutia este folosirea unor foite de aur (argint, Schlagmetal) de aceeasi culoare ca si cele originale, iar atlasul fotografiat mai jos reprezinta exact ceea ce aveti nevoie pentru a identifica cu succes atat producatorul cat si numarul caratelor necesare fiecarei lucrari in parte, adica un instrument de care nu va puteti lipsi in munca de restaurare. (v. Foto. 42) Cu ajutorul acestui atlas s-a determinat cu precizie ca foita de aur folosita la aurirea originala a ramelor Aman, de care ne ocupam, avea 23,75K.

Foto 42

(va urma)

---------------------------------------------------------------------------

ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor. www.roscas.ro

---------------------------------------------------------------------------

Reproducerea integrala sau partiala a acestor articole este permisa cu acordul scris al d-lui Cornel Rosca.

Va multumim pentru intelegere. Adresa de contact este RameRoscas@aol.com

sâmbătă, 25 februarie 2012

Restaurarea unor rame Aman (partea a IX-a). Aurirea si patinarea.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
* Retineti ca exista TREI BLOGURI si UN WEB SITE "ROSCA'S"

* 1) Rame Roscas (general)

* 2) Firme publicitare Roscas (specializat)

*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)
*    4) ROSCAS (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)
*
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

D. Aurirea si patinarea ramelor, etapa cand plumbii esecului suiera pe la urechea restauratorului.

Va reamintesc ca pana la acest punct am vorbit despre unele tehnici de reparare a lemnului, de refacere a suprafetelor si ornamentelor ramelor si am adus ramele tablourilor lui Aman in faza de reaurire si finisare. In cele ce urmeaza vom vorbi despre reaurirea si repatinarea zonelor/ramelor aflate in curs de restaurare.

Aceasta ultima faza este si cea mai delicata dintre toate fazele, ea desfasurandu-se pe fagasul ingust si sinuos care desparte succesul de esec si face in final limpede pentru toata lumea diferenta dintre un schuster si un restaurator adevarat. Astfel, daca in final poti recunoaste zona restaurata, se cheama ca rama a fost restaurata de un pantofar. Dimpotriva, daca nu-ti dai seama unde a fost restaurata nici cand ti se arata acel loc, inseamna ca ea a fost pe mainile unui restaurator adevarat. Ramele nu sunt fosile sau oale si ulcele, ca sa le completam partile lipsa, in ghips, si sa le expunem ca atare. O restaurare de genul acesta ne-ar restitui doar relieful ramei, nu si functiile ei. Or, nu trebuie niciodata pierdut din vedere ca rama si tabloul sunt obiecte estetice care se completeaza reciproc, in plus rama asigurand si protectia fizica a tabloului. O rama restaurata precum ceramica preistorica ar deveni inestetica si ar atrage in mod inevitabil si persistent atentia publicului spre zonele discrepante, in dauna tabloului, ori asa ceva este inadmisibil si, decat o astfel de reparatie, mai bine lasam ramele in starea lor de batranete genuina pentru ca au mai multa demnitate si isi joaca deja perfect rolul secundar in raport cu tabloul pe care-l incadreaza. Daca insa supunem restaurarii o rama, atunci e la fel ca si in cazul tablourilor, adica trebuie sa-i redam toata splendoarea stirbita de vreme, nu doar sa-i plombam cariile si sa-i refacem inventarul. Atentie insa! Asta nu inseamna sa o reinnoim. Dimpotriva, o rama restaurata trebuie sa-si arate varsta, dar sa para, in chip credibil, ca ar fi fost bine conservata tot acest timp. Prea bine conservata, si rama devine neverosimila, falsa, in timp ce o rama prea prost conservata pentru varsta ei ridica si ea suspiciuni de falsitate sau ample suferinte ascunse. Este o carare ingusta aici pentru parcurgerea careia e nevoie, pe linga cunostintele tehnice, de inteligenta, sensibilitate si orizonturi largi.

Trebuie inteles foarte bine ca in faza de aurire si patinare orice eroare de intelegere sau de executie are urmari catastrofale pentru restauratorul particular deoarece corectarea ei inseamna de obicei intoarcerea obligatorie in urma cu mai multe multe etape si reluarea de acolo a muncii lui, in speranta ca data viitoare va sti sa evite gresala facuta. Practic, asta inseamna timp si materiale foarte scumpe si rare risipite, adica pierderi nete in buzunarul restauratorului care nu e si nu va fi niciodata plin. Capcanele si esecurile in aceasta faza sunt la fel de frecvente ca si ragusitul pe un stadion de fotbal romanesc.

Revenind la ramele Muzeului de Arta al Olteniei, mai trebuie stiut ca ele aveau mai multe zone restaurate cu ornamente modelate, respectiv turnate in ghips si ca acestea erau de proasta calitate, la fel cum erau probabil si cunostintele si posibilitatile acelor vremuri. Cum nici foita de aur de 23,75 karate n-o fi fost accesibila pe atunci, reaurirea cu Schlagmetal pe o suprafata imperfect lucrata si finisata a amplificat in mod alarmant neajunsurile reparatiei in sine si banuiesc ca atunci s-a decis vopsirea ramele cu bronz pentru a acoperi semnele restaurarii stangaci facute, stingand luminozitatea diferita a suprafetelor si uniformizand privelistea. Aceasta vopsire cu bronz a ruinat insa ramele cu totul caci, de la o operatie de restaurare initial minora, ele au ajuns deodata pe lista de asteptare a unor viitoare interventii majore mult mai costisitoare. Cum asa? Simplu! Trei dintre rame fiind integral aurite in mixtion si restul fiind in buna masura aurite in acelasi fel a facut ca indepartarea stratului de vopsea de bronz sa insemne inevitabil si pierderea stratului de aur de dedesubt, iar asta impunea reaurirea completa, obligatorie, a ramelor. In felul acesta noi am evitat ca plumbii esecului, despre care pomeneam mai sus, sa ne suiere pe la ureche, asa cum ar fi fost de asteptat daca aveam de reaurit si match doar portiuni de rama (!?!). Acesta este doar unul din multele paradoxuri ce guverneaza lumea restaurarilor si care fac de neinteles preturile practicate in acest domeniu. Un alt paradox tipic face ca o restaurare sa fie intotdeauna mult mai grea si mai scumpa in realitate, decat apare ea a fi la inceput, asta deoarece abia in timpul lucrului apar viciile ascunse, iar acestea trebuie eliminate sau neutralizate inainte de a continua lucrarea. Un alt paradox din aceasi zona face ca o restaurare de amploare medie sa dureze si sa coste intotdeauna mai mult decat elaborarea de la zero a unei reproduceri profesioniste de mare fidelitate a ramei cu pricina.

Deoarece reaurirea completa a unei rame in procesul de restaurare este un caz cu totul si cu totul special, ar fi nedrept din partea mea sa ma precipit pe drumul deschis de sansa si sa va descriu in continuare ceva cu care e mai putin pobabil sa va intalniti, lasand in schimb nementionate acele obstacole cu care va veti intalni sigur mult mai frecvent in munca de restaurare. De aceea imi propun sa mai zabovesc putin pentru a comenta unele aspecte si subtilitati ce tin de matching and blending, termeni pe care-i voi imprumuta din engleza, din lipsa unor echivalente romanesti satisfacatori.

Va urama

---------------------------------------------------------------------------

ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor. www.roscas.ro

---------------------------------------------------------------------------

Reproducerea integrala sau partiala a acestor articole este permisa cu acordul scris al d-lui Cornel Rosca.

Va multumim pentru intelegere. Adresa de contact este RameRoscas@aol.com

sâmbătă, 11 februarie 2012

Restaurarea unor rame Aman (partea a VII-a). Restaurarea ornamentelor lipsa sau deteriorate.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
* Retineti ca exista TREI BLOGURI si UN WEB SITE "ROSCA'S"

* 1) Rame Roscas (general)

* 2) Firme publicitare Roscas (specializat)

*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)
*    4) ROSCAS (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)
*
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

C. Procedee de restaurare a ornamentelor lipsa sau deteriorate

In secolele XIX si XX ramele stucco, adica cele cu ornamentele aplicate, au fost deosebit de populare si abundente. Initial se crdea ca a fost gasit inlocuitorul perfect al lemnului sculptat, dar in timp masa termoplastica s-a dovedit a fi casanta si perisabila. Desi multe dintre ramele acestei perioade au supravietuit, niciuna dintre ele nu a traversat timpul fara a suferi daune masive, ornamentele aplicate suportand cele mai ample distrugeri si pierderi posibile.
Daunele suferite in timp la nivelul ornamentelor aplicate au o explicatie simpla. Ornamentele devin rigide si dure dupa uscare in timp ce lemnul din corpul ramelor ramane "viu", isi modifica mereu dimensiunile fizice si se deformeaza sub influenta alternarii sezoniere a umiditatii din aerul inconjurator. Ornamentul rigid cedeaza si se fisureaza, eventual se desprinde, sub tensiunea modificarilor din "subsolul" ramei.
Desi toate aceste distrugeri inseamna in final ornamente fisurate si lipsa, unele dintre ele sunt mai ample decat altele si restaurarea lor se face in mod dferit.

C1. Repararea fisurilor din ornamentele aplicate

De obicei fisurile acestea sfarsesc prin a fi chituite, ceea ce este o munca de chinez. Uneori este mai practic sa desprinzi ornamentul fisurat si sa relipesti bucatile lui mai strans, mai adunate de data asta, ceea ce duce la inchiderea fisurilor originale largi fara a le face sa dispara cu totul. Oricum, fisurile mari din masa ornamentelor inseamna o aderenta precara, adica ornamentele alea nu s-au fisurat degeaba, ci pentru ca abia se mai tin pe suprafata ramei, asa cum se poate vedea in Foto 26 si 27. Am fost nevoit sa recurg la acest din urma procedeu pentru a repara medalioanele decorative ale spandrel-ului unor rame diferite de cele de pana acum, rame ce incadrau tablouri de Aman apartinand Muzeului de Arta al Craiovei. Evident ca in acest caz trebuie reparata si suprafata inconjuratoare ramasa dezgolita.

Foto 26.

Ornamentul se mai tine doar in cateva puncte si fisurile lui tradeaza aceasta conditie

Foto 27

C2. Modelarea manuala a lipsurilor ornamentale marunte

Varfurile unor frunze, o floricica sau o petala lipsa de cici, colo, cateva perle pierdute din restul siragului se pot mai usor si mai repede reface prin modelare, din chit facut cu praf de creta si clei de oase, decat prin mulare si returnare.
Acum o mie de ani, cand pentru o scurta perioada de timp am lucrat ca restaurator pentru Larry Sharr, patronul faimoasei case Lowey, din New York, am devenit acolo coleg cu un refugiat chinez avand un trecut profesional si academic impresionant in China comunista. Supracalificat pentru munca facuta la Lowey, Mike, caci asta era numele lui american, modela din chit orice portiune de ornament lipsa dupa ce identifica in alta parte a ramei respectiva portiune lipsa. O facea din ochi, cu o rapiditate uluitoare si cu o nemaivazuta precizie. Folosea bilute mici din chit pe care le inmuia in palma si apoi le cladea si suda intre ele, modelandu-le cu spatula in forma dorita. Metoda modelarii cere si ceva talent, e drept, dar cum cei mai buni restauratori si constructori de rame sunt cu totii niste artisti ratati, care au rezistat tentatiei de a deveni falsificatori, talentul de modelator le este prins la butoniera la fel ca si simtul culorilor si al texturilor. Fotografia 28 exemplifica chituirea si completarea prin modelare a unei frunze de acant de la coltul uneia dintre cele 6 rame Aman aflate in lucru.

Foto 28

C3. Restauraea unor ornamente mari si complicate

Pentru succesul acestor operatii e nevoie de cam tot ce a adunat omul de prin scoli si din viata si poate fi aplicat cu succes in rezolvarea unor probleme ce tin in principal de imaginarea unor scule si dispozitive, luarea unor mulaje complexe, turnare, modelare, microsculptura, geometrie, fizica si chimie, solventi si lubrefianti si multe, multe altele. In acest loc se va vedea la lucru nu doar rabdarea si talentul cat mai ales stiinta si judecata tehnica a restauratorului. Pe cand lucram cu Peter Stetler, ca restaurator, la New York, erau zile in care nu faceam decat sa intorc pe toate fetele o lucrare si sa incerc sa radiografiez cu mintea ce aveam sa gasesc si sa mi se intample atunci cand voi porni la treaba. Din punctul de vedere al unui strain, pierdeam timpul si eu si seful meu, vorbind, analizand, cautand indicii subtile, ca niste criminalisti, care sa ne confirme sau sa ne infirme ipotezele de lucru. Iata mai jos doar un marunt exemplu de surpriza ce te pandeste in restaurarea ramelor (Foto 29 si 30).

Foto 29

Foto 30

Cu tehnicile concrete de ampretare, turnare si reconstituire a ornamentelor mari ne vom intalni in povestea urmatoare din ciclului dedicat restaurarii unor rame Aman. Pana atunci, in incheiere, sa mai privim doua imagini care vorbesc de la sine. Ultima dintre ele este postata din pura precautie, ca sa va linistesc ca in final totul va arata asa cum trebuie dupa ce Niculina isi va face numarul ei de magie si va patina ramele reaurite.

Foto 31

Foto 32

Va urma

---------------------------------------------------------------------------

ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor. www.roscas.ro

---------------------------------------------------------------------------

Reproducerea integrala sau partiala a acestor articole este permisa cu acordul scris al d-lui Cornel Rosca.

Va multumim pentru intelegere. Adresa de contact este RameRoscas@aol.com

miercuri, 8 februarie 2012

Restaurarea unor rame Aman (partea a VI-a). Fisurile ramelor

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
* Retineti ca exista TREI BLOGURI si UN WEB SITE "ROSCA'S"

* 1) Rame Roscas (general)

* 2) Firme publicitare Roscas (specializat)

*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)
*    4) ROSCAS (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)
*
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

B2. Fisurile datorate viciilor de constructie si defectelor din lemn

Orice imbinare in lemn implica lipiri cu clei si fixari prin feronerie (cuie, suruburi, placute metalice etc.). Ascunse vederii la inceput, aceste imbinari sfarsesc prin a-si semnala tot mai insistent prezenta sub forma unor fisuri care descriu suparator de precis si inestetic traseul imbinarilor respective. Defectele lemnului (noduri, lentile rasinoase, putreziciuni etc.) isi vor trada dupa un timp si ele prezenta tot prin fisuri pe suprafata ramei. Aceste fisuri sunt insa ceva mai pitoresti, daca ma pot exprima astfel, in sensul ca ele sunt intamplatoare atat ca frecventa cat si ca desen. Si unele si celelalte vor trebui reparate atunci cand rama va incapea pe mana restauratorului caci ele evolueaza si se agraveaza in timp. Iar ceea ce nu faci astazi, cand rezolvarea este inca relativ simpla, o va face precis altcineva, altadata, cand ii va fi mult mai dificil, daca nu chiar imposibil sa mai salveze situatia.

Iata cum apar fisurile datorate delaminarii lemnului pe traseul imbinarilor prin lipire cu clei si cuie, resectiv cele cauzate de noduri.

Foto 16

Foto 17

Foto 18

Foto 22

Foto 23

Foto 24

Repararea acestui tip de fisuri implica reasamblarea partilor de lemn, daca ele sunt deja sau ameninta sa se dezlipeasca. Daca imbinarile sunt insa solide, fisurile se deschid "medicinal" sub forma de canal cu profilul in V, se impregneaza cu clei de oase cald si fluid, apoi se plombeaza cu chit daca canalul respectiv nu depaseste 2 mm in adancime. Chitul nu trebuie sa depasesca suprafata lemnului caci el mai trebuie acoperit si cu gesso, in straturi destule pentru a avea ce nivela prin slefuire, dupa uscare.

Nu toate fisurile ramelor antice trebuie sa-l preocupe pe restaurator. Daca ar fi sa personificam rama, atunci restauratorul trebuie sa se intrebuinteze sa refaca membrele ei lipsa, ranile adanci, dantura stirba, nu si ridurile, bronzul ori paloarea tenului. Tenul ramei poarta patina timpului si pe aceasta vom cauta sa o protejam cat mai bine. Ridurile de pe "tenul" ramei sunt niste firisoare fine, agitate si dense, aproape ca o retea (Foto 25). Intre aceste fisuri delicate cele datorate clacarii elementelor constructive sau nodurilor apar suparator de vizibile, aproape amenintatoare, usor de recunoscut.

Foto 25

Aici ar fi locul catorva explicatii tehnice pentru a intelege mai bine de ce nodurile sunt periculoase in viata ramelor si de ce ramele masive se croiesc neaparat din lemn stratificat (sau laminat).

Nodurile lemnului

Nodurile nu sunt altceva decat crengile si crengutele copacului. Orice crenguta origineaza din maduva trunchiului sau din maduva (engl. pith) altei crengi din care se dezvolta. Prin sectionarea longitudinala a trunchiului, asa cum stau lucrurile la gater, scandurile si dulapii rezultati poarta in ei, sub forma de noduri, urma crengilor.

Crengile vii in momentul taierii copacului produc asa numitele noduri albe, necazatoare. Crengile care au murit cu mult inainte de taierea copacului, cu timpul s-au innegrit si uscat, fiind in final coplesite si acoperite, inglobate in masa lemnoasa noua produsa prin cresterea in grosime a trunchiului. Aceste crengi moarte, inghitite de trunchiurile vii si aflate in crestere ne dau asa zisele noduri negre, cazatoare. Nodurile albe crapa, dar nu se desprind din masa lemnoasa inconjuratoare. Cele negre nu crapa dar se desprind.

Cheresteaua cu noduri este de calitate inferioara. Cu cat nodurile sunt mai multe, mai mari si mai negre, cu atat mai slaba va fi calitatea lemnului respectiv. Din lemnul cu noduri se produc insa furnire interesante, cu care se placheaza mobila, dar in rame nu avem nevoie de noduri pentru ca lemnul tinde sa crape, sa se indoaie si sa se rupa exact la noduri, iar asta este abia un mic "bonus" pe langa alte miscari si transformari ale lemnului despre care am amintit deja.

Nodurile cazatoare (negre) din corpul ramei se extrag si se relipesc la loc dupa ce li s-a indepartat coaja si li s-a curatat cuibul. Deoarece volumul nodului este mai mic decat al gaurii lasate in urma, recomand folosirea unui adeziv ingrosat cu un filler de genul prafului de creta sau prafului de lemn. Adezivii epoxidici, mai scumpi, au calitatea de a umple cavitatile si de aceea pot fi folositi cu succes in acest caz.
Nodurile albe vor crapa adanc dar nu se vor desprinde. Fisurile nodurilor trebuie plombate cu lemn nou sau chituite, apoi se va reface stratul de gesso.

Laminarea lemnului

Lemnul continua sa-si schimbe dimensiunile si forma (sa se curbeze dupa reguli precise) tot timpul. Pentru a opri aceste evolutii si a-l stabiliza, dar si pentru a-i mari volumul si rezistenta fizica, lemnul se lamineaza, adica se lipesc mai multe scanduri intre ele, avand grija sa fie aranjate in asa fel incat sa se incruciseze tendintele naturale de incovoiere si rasucire ale fiecarei scanduri in parte. Cu acest prilej se izoleaza si se anihileaza si forta de reactie a nodurilor. Catargele corabiilor de odinioara erau realizate din lemn astfel laminat si ele rezistau inzecit mai bine decat daca ar fi fost croite din lemnul aceluiasi copac.

Dupa multi ani laminarea incepe sa se deterioreze si atunci apar fisurile acelea lungi si drepte pe laturile ramei. Odata inceputa deteriorarea laminarii aceasta va continua neabatut pana la evantuala descleiere a partilor ei componente. Nimic nu este etern, dar intre doua rele suntem datori sa-l alegem pe cel mai mic dintre ele si, din punctul de vedere al constructiei ramelor, laminarea ramane solutia incomparabil mai durabila si mai buna decat ar fi fost lemnul "pur sange".

Fisurile legate de delaminare sunt lungi, drepte si urmeaza traseul lipiturii care a inceput sa cedeze. Daca delaminarea se gaseste in fazele incipiente, fisura este fina si mai scurta. Se va deschide cu bisturiul si se va practica un canal in forma de V, in lungul lipiturii originale, indepartandu-se partea de lipitura care a cedat. Acel canal se va inchide apoi cu lemn nou sau, daca nu este profund, se va chitui. Daca insa delaminarea este profunda, fisura va fi si ea proeminenta, larga si pe toata lungimea laminarii. Fisurile profunde invita la o chibzuinta matura in scopul determinarii celor mai bune metode de a o trata pentru ca, pornind de la dorinta de a opri avansul acestui gen de primejdie la integritatea ramei, se poate ajunge usor la dezmembrarea completa a ramei (si nu doar de la colturi). Pusul laolalta a ramei dupa aceea presupune cunostinte profunde privind constructia ramelor antice. Ma infranez sa intru in amanunte de data asta din teama sa nu inspir un curajos sa se aventureze pe acest taram si sa ruineze o frumoasa si pretioasa rama antica. Acest gen de fisuri este atat de periculoas incat restauratorii prefera adesea sa le acopere "cosmetic", la suprafata, si sa lase unui restaurator nenascut inca o bataie de cap amplificata de trecerea anilor.

Va urma

---------------------------------------------------------------------------

ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor. www.roscas.ro

---------------------------------------------------------------------------

Reproducerea integrala sau partiala a acestor articole este permisa cu acordul scris al d-lui Cornel Rosca.

Va multumim pentru intelegere. Adresa de contact este RameRoscas@aol.com