joi, 7 iunie 2012

ASA VA PLACE ISTORIA ...RAMELOR? (II) Miscarea Art & Crafts



                                         Revolutia industriala

Secolul XIX a insemnat descatusarea energiilor productive, cresterea exponentiala a ofertei de bunuri in paralel cu scaderea preturilor lor. Astfel debuteaza epoca rasfatului consumatorilor, rasfat care s-a extins si mai apoi s-a generalizat in toate tarile insustrializate, acolo unde el dureaza pana astazi.

La inceputurile ei, revolutia industriala a fost privita cu maxima ostilitate de catre muncitorii manufacturilor care se transformau in fabrici, ei simtindu-si locurile de munca periclitate prin aparitia masinilor care urmau sa execute mai repede si mai bine ceea ce, pana atunci, fusesera platiti sa faca manual. Revoltele muncitorilor din manufacturile engleze de stofe si tesaturi sunt de notorietate, oamenii indreptandu-se cu violenata impotriva masinilor si utilajelor mecanice.  Pentru motive oarecum asemanatoare artistii au manifestat si ei oroare fata de masini si industrializare. In domeniul ramelor sfidarea artistilor si artizanilor s-a decantat intr-o miscare cunoscuta drept Miscarea Arte si Meserii (Arts and Crafts Movement).

Arts & Crafts Movement, sau revolta artistilor impotriva industrializarii

Capacitatea industriei de a produce si multiplica identic aproape orice lucru a facut posibila opulenta decorativa a secolului XIX, secol impovarat in toate directiile de forme luxuriante si detalii naucitoare reproduse identic in oricat de multe exemplare. Surogatele sculpturilor si auriturilor de odinioara au inundat si lumea ramelor. Raspunsul artistilor si meseriasilor rameuri nu s-a lasat asteptat si reactia lor concretizata in notiuni si opinii precise a ramas cunoscuta in istorie drept “Arts and Crafts Movement”. Curentul asta artistic a originat in insulele britanice si a avut un impact major in Europa si America de Nord, acolo unde el a prevalat intre anii 1880 si 1910.
Principalele directii ale curentului erau:
a)      intoarcerea la simplitatea formelor dezbracate de ornamentatia stufoasa si inutila,
b)      revenirea la materialele si tehnicile traditionale (lemn, metal, piatra si sticla),
c)      sinceritatea fata de natura materialului folosit 
d)      sobrietatea, pragmatismul si utilitatea functionala a lucrarilor executate in acest stil care se       va stradui sa nu ascunda privirii nici materialul folosit si nici modul de executie.
Curentul acesta a influentat nu doar arta decorativa, arhitectura si mobilierul epocii, dar si gandirea contemporanilor, felul in care ei s-au raportat la politica si educatie bunaoara. Scolile de arte si meserii aparute in secolul XIX isi datoreaza deplin existenta miscari artistice Arts & Crafts.

Ramele Arts & Crafts

Cum era si firesc, ramele tablourilor nu se puteau sustrage nici ele puternicei influente exercitate in lume de catre acest curent artistic. Pentru a va exemplifica ramele din aceasta perioada am obtinut permisiunea de a ne folosi de imaginile celui care este, probabil, cel mai cunoscut constructor contemporan de rame A&C in America de Nord. L-am numit pe dl. Thimoty Holton din San Francisco. 

Sa spunem pentru inceput ca aceste rame erau preferential executate din “quarter sawn oak” adica din stejar astfel debitat incat inelele anuale de la capatul cherestelei sa cada mereu perpendicular pe suprafata scandurii, in felul acesta asigurandu-se consistenta desenului fibrei dealungul tuturor laturilor ramei dar si maxima stabilitate dimensionala. Tot aici trebuie spus ca imbinarile laturilor sunt de cele mai multe ori de tipul uluc si lamba (nut si feder, ger. sau  mortise and tennon, eng.), foarte solide si “medievale” ca aspect, ele putand fi recunoscute fara efort prin lamba proeminenta sau diblurile de fixare.  Genul acesta de imbinare este unul demonstrativ si aproape excesiv de durabil, avand in vedere durata de viata a celor mai multe dintre rame. Finisarea acestor rame era una sobra, onesta si transparenta, constand in baituri urmate de impregnari si lustruiri cu ulei urmat de ceara.
Iata mai jos cateva exemple de rame Arts and Crafts. Din pacate, in Romania n-au supravietuit prea multe astfel de rame. 


















Sa adaugam si cateva exemple ROSCA's de rama A&C realizate in ultimii ani la Craiova. Aceste rame au fost construite din plop euroamerican.



Va datorez o ultima precizare importanta. In lumea istoricilor artei lucrurile stau ceva mai nuantat, in sensul ca Arts & Crafts are intelesul de miscare artistica ampla, nu pe cel de stil, asa cum l-am folosit eu mai sus. In cadrul acestei miscari istoricii disting cateva stiluri diferite, cum ar fi Art Nouveau, Mission, Adirondack, Eastlake, Art Deco. In limbajul tehnic al rameurilor prin Arts & Crafts sa se inteleg ramele in stil Mission descrise mai sus si, prin extensie, orice rama din lemn natur ale carei imbinari neobisnuite sunt nu doar vizibile dar chiar utilizate in scop decorativ.


---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu